Acum ani buni, vedeam "Omul bicentenar", Bicentennial man, dupa titlul original. La vremea aia, nu intelegeam eu prea multe din ceea ce aveau de spus filmele. Ma uitam si atat. Au trecut anii insa si ma uit cu alti ochi la un film. Vad ce are de spus, vad ce are de criticat, ce are de laudat la oameni un film. Cat despre "Omul bicentenar", am ajuns sa urasc personajul principal al filmului ala. Urasc robotul ala care a vrut sa devina om. Atunci, eram un copil, n-aveam griji, n-aveam suparari, n-aveam nevoie prea multe. Vedeam la televizor doar un robot care ajungea in sfarsit un om. Acum insa, vad un robot cu o judecata proasta.
De m-as pune in pielea personajului, n-as vrea in ruptul capului sa apuc sa simt ce simte un om, sa am inteligenta, creativitatea si toate celelalte lucruri pe care Andrew a dorit sa le aiba. In perioada asta mi-as dori sa trec printr-un proces invers celui prin care a trecut el. Mi-as dori sa devin un robot, sa n-am sentimente, sa am parte doar de-o inteligenta artificiala limitata la cateva chestii de baza. Nu, inca nu am revenit la scris si nu cred ca o voi face prea curand. Simteam doar nevoia sa scriu randurile astea, poate ma voi descarca in vreun fel si ma va ajuta, cum foarta multa lume mi-a spus sa fac. Nu dau prea multe sanse insa chestiei asteia. Sa devin robot? Stiu doar ca sunt condamnat sa fiu doar un om pana la sfarsitul vietii mele.